În vizită la Helion

Cam la o lună după aniversarea a 30 de ani a cenaclului Helion m-au purtat şi pe mine paşii la o întâlnire a sefiştilor timişoreni.

Am găsit relativ uşor clădirea şi sala, şi am reuşit să fiu şi punctual. Înăuntru doar o persoană! autorul, după cum aveam să aflu în curând. Apoi a început să curgă şi lumea şi să se închege în două grupuri, unul vesel şi vorbăreţ pe hol şi unul mai sobru şi tăcut înăuntru. Eu nu cunoşteam pe nimeni aşa că m-am alăturat grupului mai tăcut.  Nu am apucat bine să facem însă cunoştinţă că  a intrat deja toată lumea şi a început şedinţa. “Unde e condica de prezenţă?” întreabă cineva la care vine şi răspunsul “Dosaru’ e la Secu!”. La Cornel Secu, evident, conducătorul cenaclului. Şi nici bine nu i s-a rostit numele că şi-a şi făcut apariţia. Şedinţa, însă, a fost condusă de Lucian-Vasile Szabo iar Laurenţiu Nistorescu a citit două fragmente dintr-o operă de-a sa mai mare (“nuvelă, roman, trilogie în două părţi şi jumătate sau ce-o ieşi”  după cum a caracterizat-o autorul).  Discuţiile au fost aprinse şi, dacă nu în contradictoriu, măcar la 90 de grade, însă nu s-a putut da un verdict final, toată lumea fiind de acord că trebuie citită opera în întregime, când o fi aceasta gata. La discuţii au mai participat atât Laura Ceica şi Adrian Chifu cât şi alte persoane a căror nume nu le-am mai aflat şi/sau reţinut. Poate altă dată.

În partea a doua se fac planuri administrative: se pregăteşte o publicaţie. Se storc idei constructive şi împart sarcini. După ce le primesc, membrii cenaclului se retrag unul câte unul. Ultimul care pleacă e Cornel Secu. Şi am plecat şi eu, cu bucurie că am cunoscut oameni noi şi în braţe cu vreo două reviste Helion.