Care va să zică a apărut şi ultimul episod din Star Trek. Nu ai cum să nu fi auzit de ei mai ales că a fost unul din primele seriale sf apărute şi la noi la începutul deceniului trecut. Mărturisesc că nu am urmărit seria veche însă am avut destule “contacte” cu ea încât să ştiu şi eu cine e căpitanul Kirk şi, de ce nu, să-l îndrăgesc (ca personaj, mă refer). Şi iată că după mai mulţi ani de la episodul X, urmând modelul atâtor alte filme, producătorii se lansează în crearea unui prequel, ca să folosesc un cuvânt împrumutat dar de altfel cunoscut. Era o cerere acerbă a fanilor sau doar ajunsese povestea într-un punct mort? Într-adevăr, tradiţia “noua generaţie” pe cât de inovatoare fusese la lansarea seriei tv pe atât de greoaie devenise în transpunerea pe marele ecran. Şi aşa cum serialul a mai renăscut odată, venise momentul unui nou început, unul care să aducă personaje noi dar în acelaşi timp cunoscute, unul care să lanseze noi intrigi, care să facă loc noilor efecte cinematografice şi metodelor moderne de “luare a ochilor” spectatorilor.
Cum trebuie să menţin un echilibru între a nu povesti filmul şi a împărtăşi impresiile proprii… Filmul îşi are punctul de pornire la naşterea lui Kirk; şi cam aici se termină orice şansă de a călca pe urmele vechii serii. O meşteşugită întorsătură de situaţie aruncă totul într-o lume paralelă în care tatăl lu James moare la naşterea acestuia. E uşor de bănuit ce efecte ar avea un asemenea eveniment asupra viitorului căpitan al navetei Enterprise; ba merg chiar mai departe şi spun că e încă şi mai de mirare cum de a mai şi ajuns în academie. Dar se pare că lumile paralele mai păstrează încă o legătură între ele, ca un fel de inerţie a faptelor. Apoi are loc un salt în timp pana la momentul în care se înrolează în academie iar acţiunea efectivă a filmului descrie cum kirk printr-un concurs de evenimente pune mana pe comanda navetei şi îşi dovedeşte calităţile de comandant.
Un alt personaj forte îndrăgit, ba chiar mai cunoscut decât Kirk aş putea spune şi care apare de-a lungul întregilor serii întruchipat de acelaşi Leonard Nimoy, e Spock; un personaj central, un “axis mundi” al universului Star Trek… ptiu că iar am comis-o (şi chiar neintenţionat). Însă o oarecare dreptate tot aveam deoarece el este cauza (mai mult sau mai puţin indirectă) a apariţiei acestei lumi paralele prin crearea unei găuri negre care îl duce înapoi în timp. Şi astel este predată ştafeta prin întâlnirea lui Spock din viitor cu Spock cel tânăr. Un moment marcant, cred, pentru orice fan Star Trek. Iar dacă aveam oarecari îndoieli asupra actorului, Zachary Quinto, mult mai cunoscut prin interpretarea lui Sylar în Heroes, am avut plăcuta surpriză să îl găsesc simpatic în rolul tânărului vulcanian.
Filmul e antrenant, presărat de acţiune şi răsturnări de situaţie, şi are deopotrivă dramatism şi situaţii comice. Dacă înainte nu eram un fan devotat al seriei (preferând ceva mai multă acţiune) acum abia aştept un nou episod; iar noua cale deschisă e una promiţătoare.
