Cea mai uşoară cale de acces a SFului în mainstream în ziua de azi (în afară de cărţi) sunt filmele şi jocurile video. Iar cum jocurile sunt mai mult pentru cei împătimiţi, filmele sunt pentru toată lumea. Aşa se face că am avut parte la întretăierea anilor de o serie de filme mai mult sau mai puţin aşteptate. Cum însă nici unul nu s-a ridicat prea tare deasupra celorlalte, am să le pun pe toate la un loc.
The Box – reia ideaa dintr-un episod (scurt) din Twilight Zone şi o urmează îndeaproape, apoi o dezvoltă şi o extinde la lungimea unui film. E foarte bine făcut, stârnind interesul fără a face uz prea multe efecte speciale extravagande iar finalul se încadrează în stilul clasic al serialului.
The Andromeda Strain – pentru o mai bună comparaţie am revăzut ambele ecranizări, atât cea din 1971 şi cea din 2008, şi, dacă n-ar avea la bază aceeaşi carte, aş putea spune că este un “remake” destul de bun. Ultima variantă însă insistă puţin mai mult asupra unei conspiraţii, adăugând personaje suplimentare (ziarişti, politicieni), iar mai mulţi membri ai echipei nu mai apucă finalul filmului în viaţă.
The Last Man on Earth – în sfârşit am văzut şi eu filmul 1964, deşi recunosc că nu am citit cartea. Filmul totuşi nu mi-a plăcut atât de tare şi prefer, chiar dacă nu ştiu cat de fidel este cărţii, I am Legend din 2007.
Gamer – un joc de-a moarte cu voluntari din închisori (din nou?) doar că aceştia sunt dirijaţi de jucători prin internet. În afară de asta, nimic deosebit.
Padorum - un film interesant, care merge pe un drum deja bătătorit, dar cu întoarceri interesante de situaţie. Şi nici nu e horrorul care se anunţa a fi.
Daybreakers – un film despre vampiri. Nu că aş fi un fan al vampirilor, dar eram curios ce noutate ar putea aduce varianta asata. Nici una (originală), e doar un mixaj de idei adunate de peste tot.
The Time Traveler’s Wife – un science fiction fără science, puţin romantic chiar, însă un film foarte reuşit dealtfel. Aduce atât o oază de normalitate în SF cât şi o oază de SF în realitate.
Planet 51 – o animaţie simpatică prezentând o situaţie răsturnată în care un astronaut se află în ipostaza de extraterestru pentru o altă civilizaţie. Morala? dacă te uiţi după pietre, vezi pietre, dar s-ar putea să-ţi mai scape ceva.
Avatar – aşa cum prevăzusem dinainte, filmul duce povestea cu Pocahontas în spaţiul cosmic. Singurul lucru care merită văzut sunt efectele speciale, şi aici neapărat, în 3D. Cred că e filmul care va declanşa o avalanşă de pelicule 3D, şi nu ştiu dacă sunt singurul, dar abia aştept.
